-matematica greacă şi elenistică-
Începând cu perioada vieţii lui Thales din Milet (~600 I.C.) şi până la închiderea Academiei din Atena în 529 D.C., matematicienii greci scriau în limba greacă. Aceştia locuiau în oraşe situate de-a lungul părţii estice a Mediteranei, de la Italia, până la Africa de Nord, unite prin cultură şi limbaj. Matematica greacă din perioada ce a urmat lui Alexandru cel Mare este uneori numită matematică elenistică.
Matematica greacă a fost cu mult mai sofisticată decât matematicile provenite de la culturile anterioare. Toate dovezile rămase din perioada premergătoare celei greceşti ne arată folosirea unui raţionament inductiv, care constă în observaţii repetate care duc ulterior la stabilirea unor afirmaţii. Spre deosebire, matematicienii greci foloseau raţionamentul deductiv. Aceştia foloseau logica pentru a trage concluzii din definiţii şi axiome folosind rigoarea matematică în demonstrarea afirmaţiilor.
Matematica greacă este cunoscută în special începând cu Thales din Milet (c. 624–c.546 I.C.) şi Pitagora din Samos (c. 582–c. 507 I.C.), care au fost probabil inspiraţi de matematica egipteană şi babiloniană. Conform legendei, Pitagora călătorea în Egipt pentru a învăţa matematicile, geometria şi astronomia de la sacerdoţii egipteni.
Thales folosea geometria pentru a rezolva probleme, cum ar fi calculul înalţimii unei piramide sau distanţa de la o navă până la mal. El a fost primul care a folosit raţionamentul deductiv aplicat în geometrie. De aceea este recunoscut ca primul matematician cu adevărat şi primul căruia i se atribuie o descoperire matematică.
Pitagora a întemeiat Şcoala Pitagoreică, a cărei doctrină era bazată pe ideea că matematica guverna universul şi al cărei motto era "Totul este număr". Şcoala Pitagoreică a introdus termenul de matematică şi a început studiul matematicii ca obiect în sine. La această şcoală s-a dat prima demonstraţie a Teoremei lui Pitagora, deşi teorema fusese cunoscută ca enunţ cu mult înainte; totodată s-a demostrat existenţa numerelor iraţionale.
Matematica greacă a fost cu mult mai sofisticată decât matematicile provenite de la culturile anterioare. Toate dovezile rămase din perioada premergătoare celei greceşti ne arată folosirea unui raţionament inductiv, care constă în observaţii repetate care duc ulterior la stabilirea unor afirmaţii. Spre deosebire, matematicienii greci foloseau raţionamentul deductiv. Aceştia foloseau logica pentru a trage concluzii din definiţii şi axiome folosind rigoarea matematică în demonstrarea afirmaţiilor.
Matematica greacă este cunoscută în special începând cu Thales din Milet (c. 624–c.546 I.C.) şi Pitagora din Samos (c. 582–c. 507 I.C.), care au fost probabil inspiraţi de matematica egipteană şi babiloniană. Conform legendei, Pitagora călătorea în Egipt pentru a învăţa matematicile, geometria şi astronomia de la sacerdoţii egipteni.
Thales folosea geometria pentru a rezolva probleme, cum ar fi calculul înalţimii unei piramide sau distanţa de la o navă până la mal. El a fost primul care a folosit raţionamentul deductiv aplicat în geometrie. De aceea este recunoscut ca primul matematician cu adevărat şi primul căruia i se atribuie o descoperire matematică.
Pitagora a întemeiat Şcoala Pitagoreică, a cărei doctrină era bazată pe ideea că matematica guverna universul şi al cărei motto era "Totul este număr". Şcoala Pitagoreică a introdus termenul de matematică şi a început studiul matematicii ca obiect în sine. La această şcoală s-a dat prima demonstraţie a Teoremei lui Pitagora, deşi teorema fusese cunoscută ca enunţ cu mult înainte; totodată s-a demostrat existenţa numerelor iraţionale.
Eudoxus (408–c.355 I.C.) a dezvoltat metoda exhaustivă, ce constituie un precursor al noţiunii de integrală. Aristotel (384—c.322 I.C.) a fost primul care a scris legile logicii, iar Euclid (c. 300 I.C.) este primul care utilizează un format folosit în matematică şi astăzi, şi anume definiţie, axiomă, teoremă şi demonstraţie. El a studiat de asemenea conicele. Cartea sa, "Elemente", era cunoscută pe scară largă în Vest până la mijlocul secolului al 20-lea. Pe lângă teoreme de geometrie, Elementele includ demonstraţia faptului că rădăcina pătrată a lui 2 este iraţională şi faptul că există o infinitate de numere iraţionale. Ciurul lui Eratostene (c. 230 I.C.) era folosit pentru a obţine numere prime.
Arhimede (c.287–212 I.C.) din Siracuza folosea metoda exhaustivă pentru a calcula aria suprafeţei situate sub un arc de parabolă, prin sumarea unor serii. El a mai studiat şi spirala care îi poartă numele, formule pentru volumul suprafeţelor de revoluţie, cât şi un sistem ingenious de exprimare a numerelor foarte mari.
Arhimede (c.287–212 I.C.) din Siracuza folosea metoda exhaustivă pentru a calcula aria suprafeţei situate sub un arc de parabolă, prin sumarea unor serii. El a mai studiat şi spirala care îi poartă numele, formule pentru volumul suprafeţelor de revoluţie, cât şi un sistem ingenious de exprimare a numerelor foarte mari.