-matematica chineză-
Matematica chineză timpurie diferă substanţial de cea din alte părţi ale lumii şi în consecinţă a cunoscut o dezvoltare independentă. Cel mai vechi text matematic chinezesc este the Chou Pei Suan Ching, despre care nu se ştie exact de când datează, undeva între 1200 I.C. şi 100 I.C.
Este de remarcat faptul că matematicienii chinezi foloseau un sistemul numeric zecimal, aşa-numitul rod numerals, în care erau folosite simboluri distincte pentru numerele între 1 şi 10 şi alte simboluri pentru puteri ale lui 10. Astfel, numărul 123 poate fi scris folosind simbolul pentru 1, urmat de cel pentru 100, apoi simbolul pentru 2, urmat de cel pentru 10 și apoi simbolul pentru 3. Acesta era cel mai avansat sistem numeric din acea perioadă, folosit deja cu câteva secole I.C. şi cu mult înainte de dezvoltarea sistemului numeric indian. Acest sistem permitea reprezentarea numerelor foarte mari şi calculele puteau fi făcute cu ajutorul unei numărători chinezeşti (abacus), numite suan pan. Nu se cunoaşte exact data când a fost inventată această numărătoare, dar a fost menţionată în anul 190 D.C. de către Xu Yue în cartea sa Supplementary Notes on the Art of Figures.
Cea mai veche lucrare de geometrie din China datează din anii 330 I.C. şi provine din filozofia chineză Mohism, dezvoltată de către discipolii lui Mo Tzu, numit şi Mozi (470–390 I.C.).
Mohism este bine cunoscut pentru conceptul de iubire universală sau de grijă imparţială. În canonul Mo Jing sunt descrise diverse aspecte ale unor câmpuri asociate fizicii şi au fost meţionate câteva teoreme geometrice.
În anul 212 I.C., împăratul Qin Shi Huang (Shi Huang-ti) a dat ordin ca toate cărţile neoficiale din Imperiul Qin sa fie arse. Ordinul său nu a fost îndeplinit cu desavârşire, totuşi datorită acestuia cunoaştem astăzi puţin din matematica chineză dinaintea acestei perioade.
Este de remarcat faptul că matematicienii chinezi foloseau un sistemul numeric zecimal, aşa-numitul rod numerals, în care erau folosite simboluri distincte pentru numerele între 1 şi 10 şi alte simboluri pentru puteri ale lui 10. Astfel, numărul 123 poate fi scris folosind simbolul pentru 1, urmat de cel pentru 100, apoi simbolul pentru 2, urmat de cel pentru 10 și apoi simbolul pentru 3. Acesta era cel mai avansat sistem numeric din acea perioadă, folosit deja cu câteva secole I.C. şi cu mult înainte de dezvoltarea sistemului numeric indian. Acest sistem permitea reprezentarea numerelor foarte mari şi calculele puteau fi făcute cu ajutorul unei numărători chinezeşti (abacus), numite suan pan. Nu se cunoaşte exact data când a fost inventată această numărătoare, dar a fost menţionată în anul 190 D.C. de către Xu Yue în cartea sa Supplementary Notes on the Art of Figures.
Cea mai veche lucrare de geometrie din China datează din anii 330 I.C. şi provine din filozofia chineză Mohism, dezvoltată de către discipolii lui Mo Tzu, numit şi Mozi (470–390 I.C.).
Mohism este bine cunoscut pentru conceptul de iubire universală sau de grijă imparţială. În canonul Mo Jing sunt descrise diverse aspecte ale unor câmpuri asociate fizicii şi au fost meţionate câteva teoreme geometrice.
În anul 212 I.C., împăratul Qin Shi Huang (Shi Huang-ti) a dat ordin ca toate cărţile neoficiale din Imperiul Qin sa fie arse. Ordinul său nu a fost îndeplinit cu desavârşire, totuşi datorită acestuia cunoaştem astăzi puţin din matematica chineză dinaintea acestei perioade.
În perioada dinastiei Han (202 I.C.–220 D.C.) au apărut lucrări de matematică, ce extindeau probabil studiile din lucrarile arse. Cea mai importantă lucrare este Cele nouă capitole despre Arta Matematică (179 D.C.).
Părţi ale sale apăruseră anterior sub alte titluri. Lucrarea conţine 246 de probleme inspirate din agricultură, afaceri, folosirea geometriei pentru realizarea arcurilor sau turnurilor pagodelor chinezeşti, inginerie, topografie, dar include şi material referitor la triunghiurile dreptunghice şi aproximări ale lui π. De asemenea este folosit principiul lui Cavalieri, relativ la volum, cu mai mult de 1000 de ani înainte de momentul în care Cavalieri l-a enunţat. În plus, se dă o demonstraţie matematică a teoremei lui Pitagora şi o formulă pentru metoda eliminării lui Gauss. În secolul al 3-lea D.C., Liu Hui editează şi publică o carte cu soluţiile problemelor matematice prezentate în Cele nouă capitole despre Arta Matematică şi dă o aproximare a lui π cu 5 zecimale. În secolul al 5-lea D.C. Zu Chongzhi aproximează numărul π cu 7 zecimale, aproximare care a rămas ca cea mai bună pentru următorii 1000 de ani.
Cel mai important text al secolului al 13-lea, marcat de dezvoltarea algebrei chinezeşti, este Precious Mirror of the Four Elements scrisă de Chu Shih-chieh (1280-1303), în care se prezintă soluţii ale unor ecuaţii algebrice de ordin superior, folosind o metoda similară metodei lui Horner şi este menţionată o diagrama a triunghiului lui Pascal, deşi ambele metode apăruseră deja in lucrări înainte de 1100. Chinezii foloseau diagrame combinatoriale complexe precum pătratul magic sau cercurile magice, descrise în trecut şi perfecţionate apoi de Yang Hui (1238–1298).
Chiar după înflorirea matematicii europene din perioada Renaşterii, matematica chineză a avut un drum separat faţă de cea europeană şi a cunoscut un declin după secolul al 13-lea. Misionarii iezuiţi, precum Matteo Ricci au contribuit la conectarea ideilor matematice ale celor două culturi, între secolele 16 şi 18, deşi în această etapă mai multe idei matematice intrau în cultura chineză, decât proveneau din aceasta.
Părţi ale sale apăruseră anterior sub alte titluri. Lucrarea conţine 246 de probleme inspirate din agricultură, afaceri, folosirea geometriei pentru realizarea arcurilor sau turnurilor pagodelor chinezeşti, inginerie, topografie, dar include şi material referitor la triunghiurile dreptunghice şi aproximări ale lui π. De asemenea este folosit principiul lui Cavalieri, relativ la volum, cu mai mult de 1000 de ani înainte de momentul în care Cavalieri l-a enunţat. În plus, se dă o demonstraţie matematică a teoremei lui Pitagora şi o formulă pentru metoda eliminării lui Gauss. În secolul al 3-lea D.C., Liu Hui editează şi publică o carte cu soluţiile problemelor matematice prezentate în Cele nouă capitole despre Arta Matematică şi dă o aproximare a lui π cu 5 zecimale. În secolul al 5-lea D.C. Zu Chongzhi aproximează numărul π cu 7 zecimale, aproximare care a rămas ca cea mai bună pentru următorii 1000 de ani.
Cel mai important text al secolului al 13-lea, marcat de dezvoltarea algebrei chinezeşti, este Precious Mirror of the Four Elements scrisă de Chu Shih-chieh (1280-1303), în care se prezintă soluţii ale unor ecuaţii algebrice de ordin superior, folosind o metoda similară metodei lui Horner şi este menţionată o diagrama a triunghiului lui Pascal, deşi ambele metode apăruseră deja in lucrări înainte de 1100. Chinezii foloseau diagrame combinatoriale complexe precum pătratul magic sau cercurile magice, descrise în trecut şi perfecţionate apoi de Yang Hui (1238–1298).
Chiar după înflorirea matematicii europene din perioada Renaşterii, matematica chineză a avut un drum separat faţă de cea europeană şi a cunoscut un declin după secolul al 13-lea. Misionarii iezuiţi, precum Matteo Ricci au contribuit la conectarea ideilor matematice ale celor două culturi, între secolele 16 şi 18, deşi în această etapă mai multe idei matematice intrau în cultura chineză, decât proveneau din aceasta.